Adevarata invatatura a lui Hritos



Învăţătura lui Hristos este conţinută în întregime în cele câteva rânduri ale rugăciunii de duminică: „Tatăl nostru Care eşti în ceruri…” Este ceea ce Omraam Mikhaël Aďvanhov arată în această carte. „Un Iniţiat, spune el, procedează ca natura. Priviţi: toată această minune care este un arbore, cu rădăcinile sale, cu trunchiul său, cu ramurile, frunzele, florile şi fructele sale, natura a reuşit să îl concentreze desăvârşit într-un grăunte minuscul pe care îl sădim în pământ. Iisus a procedat la fel: el a dorit să rezume întreaga cunoaştere ce o poseda în această rugăciune, cu speranţa că oamenii care o vor rosti şi vor medita asupra ei o vor planta ca un grăunte în sufletul lor, vor uda acest grăunte, îl vor ocroti, îl vor cultiva, până ce vor descoperi acest arbore măreţ al Ştiinţei Iniţiatice lăsat de el.

I - Tatăl Nostru care eşti în ceruri
II - Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem
III- Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum
Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este
IV- Căutaţi mai întâi împărăţia lui
Dumnezeu şi dreptatea Lui
V- Precum în cer şi pe pământ
VI- Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea
sângele Meu are viaţă veşnică
VII- Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac
VIII- Celui ce te loveşte peste obraz
IX- Privegheaţi şi vă rugaţi


  • >
  • L'anima strumento dello spirito
  • La pace uno stato superiore di coscienza
  • L'alto ideale
  • La nuova religione solare e universale (II)
  • Verso una civiltà solare
  • Potenze del pensiero
  • La Pietra filosofale
  • Pensieri Quotidiani 2018
  • L'universo degli Angeli

Sintassi della ricerca sui pensieri

Parola1 Parola2: cerca in almeno una delle due parole.
+Parola1 +Parola2: cerca nelle 2 parole.
"Parola1 Parola2": ricerca sull'espressione tra "".
Parola1*: cerca all'inizio della parola, qualunque sia la fine della parola.
-Parola: la parola dietro - è esclusa dalla ricerca.